top of page

Cu pași mici

Si iată-ne aici…Prima postare pe blog si un început mare pentru mine. Lasă-ma sa ma introduc…sunt mama R, 35, m-am născut, am crescut si am lucrat o perioada in Romania. Am ales sa plec in UK in 2013, dar am avut mai multe tentative de a ma întoarce in țara. Din mai multe motive am ales sa ma reîntorc in UK. Am un băiețel de 4 ani jumate, un actor desăvârșit, un ștrengar cu o minte sclipitoare…am sa ii spun Mo.


Sa ne întoarcem la motivul pentru care am început sa scriu. De-a lungul timpului am fost inspirata de atât de multe povesti ale unor mame eroine care au avut curajul de a-si părăsi joburile pentru a începe ceva pe cont propriu, ceva care sa le echilibreze balanța munca/viața de familie. In acest moment nu pot decât sa laud mămicile din întreaga lume - nu contează ce aleg (daca au posibilitatea sa aleagă).


Deci…stau in fata laptopului in timp ce fac calculele pentru laboratorul meu de ciocolaterie/cofetărie - laborator pentru care am muncit si am dedicat mai mult de 3 ani. Simt frustrările birocratiei din Romania si ma gândesc ca nu așa am visat sa fie. Tabloul meu arata cu totul altfel - era ca un tablou de iarna, linistit. Cel puțin imi imaginam un business mic de familie care sa imi permită sa aduc din hobby-ul meu o sursa de venit. In niciun caz nu mi-am imaginat o alergătura permanenta după hârtii, verificarea legislației permanent (deoarece se schimba de la o clipa la alta), funcționari publici care ridica din umeri. Nu mi-am imaginat ca alergătura după hârtii nu-mi va ma permite sa mai coc prajiturelele mele. Sub nicio forma nu imi doresc o astfel de viața.


Acest blog este alegerea pe care o fac către schimbare pentru mine si pentru familia mea. E o declarația scrisă…e un pas curajos pe care simt ca trebuie sa îl fac. Multumesc ca mi te alături in aceasta cursa.

4 afișări0 comentarii
Post: Blog2_Post
bottom of page